Imaginile cu respectiva creatură au făcut înconjurul internetului, iar oamenii tot încearcă să răspundă la anumite întrebări: ce animal este? cum a ajuns pe insulă? Ce spune prezenţa lui despre schimbările climatice?
Evenimentul a dus totodată şi la lansarea printre internauţi a unui joc în care aceştia trebuiau să ghicească ce creatură este de fapt, scrie The Independent.
La rândul lor, localnicii se întreabă cum vor scăpa de cadavrul imens.
Asrul Tuanakota, un pescar din zonă, în vârstă de 37 de ani, a crezut iniţial că a descoperit o barcă răsturnată, dar uitându-se mai atent şi-a dat seama că este o creatură marină, de 50 de metri, care a murit şi a fost adusă la ţărm de valuri, notează Mediafax.
Acesta bănuieşte că animalul este de fapt un calamar gigant, din cauza tentaculelor care se pot observa printre rămăşiţe.
George Leonard, cercetătorul şef al Ocean Conservancy, a declarat pentru Huffington Post că ar fi vorba cel mai probabil despre o balenă, judecând după scheletul care începe să iasă la iveală.
Procesul de descompunere ar fi deformat corpul acesteia, şi tocmai din această cauză animalul nu a putut fi recunoscut de la început.